Multumim si in acest an Aqua President!

Publicat pe feb 15, 2015 in Noutati

Multumim si in acest an Aqua President!

Suntem in 2015 si suntem multumiti si multumitori. Desigur ca in primul rand lui Dumnezeu pentru tot iar apoi oamenilor si celor implicati pentru partea lor.

Am inceput anul cu optimism si curaj, asa cum o facem de obicei si asa cum trebuie sa o faca toata lumea, si nu ne-am inselat. Copiii nostri au inceput si anul si scoala dar si antrenamentele cu placere si dorinta de a fi mai buni, mai implicati, cu speranta ca acest an scolar il vor incheia cu medii bune si foarte bune.

 

A venit si randul sportului atunci cand vremea ne-a permis si cand am avut si posibilitati. Primele antrenamente au fost aproape, am luat-o de la usor la mai greu ca apoi, sa primim un cadou urias de la AQUA PRESIDENT, care ne-au lasat in vacanta dintre semestre sa intram la ei sa ne antrenam, sa facem o scurta baie de relaxare ca mai apoi… FANTASTIC GEST… sa ne serveasca masa. In fiecare zi 10, 20 de copii au avut sansa si placerea de a beneficia de aceste servicii la President Baile Felix, dupa antrenament.

A fost un gest absolut remarcabil din partea lor pentru copiii comunei Sanmartin si ai Clubulului CF Academic.
Le multumim si suntem absolut convinsi ca astfel de gesturi nu vor fi regretate niciodata si nimeni din cei care fac la fel nu vor sta sa calculeze cat au dat sau cat ar fi castigat. Astfel de oameni vor dormi bine noptile si se vor trezi linistiti dimineata dupa ce au facut bine unor copii.

Sportul din Romania va avea un viitor daca astfel de gesturi se vor repeta si la nivel financiar si de conducere a unor cluburi de copii.

Stimati domni, care sunteti in functii de decizie, dragi prieteni sau oameni de afaceri, ne dorim sa va facem sa intelegeti ca acest fel de implicare sau donatii nu sunt socoteli pe care sa vi le faceti pe termen scurt sau mediu, nu sunt investitii cu risc imediat sau major. Aceste gesturi sunt obligatorii din partea unora, necesare din partea altora si excelente din partea oricui.

Copiii sunt toti ai nostri si nu doar ai nostri ci ai viitorului nostru. Nu vorbim aici in primul rand de performanata sportiva, fotbalistica ci de disciplina, educatie prin sport, sanatate si relaxare ca mai apoi sa vorbim despre performanata a unor copii talentati si exceptionali, a unor copii cu dorinta si pasiune. Pentru asta insa e nevoie de mai multa implicare, cheltuieli si daruire.

Va asteptam sa va implicati in oricare din aceste zone accesibile dvs. si va indemnam sa nu va impiedicati de un amanunt care va retine sa NU VA IMPLICATI, uitand ca sunt sute care va indeamna SA VA IMPLICATI!

Sa aveti un an EXCELENT!

Mihai Bulc
CF Academic Manager