Situatia este sub orice critica si trebuie sa facem ceva!

Publicat pe mar 16, 2015 in Noutati

Situatia este sub orice critica si trebuie sa facem ceva!

Dragi prieteni,

Nu stiu cati acceseaza acest site si urmaresc cat de cat ce scriem sau postam aici dar am fi tare interesati sa stim cine urmareste sau la cati le pasa de ce facem sau incercam sa facem.

Ne straduim de cativa ani sa ,,construim caractere” si credem ca am reusit. Am reusit nu numai sa construim caractere dar si prietenii, relatiii, sa impunem respect sau sa fim respectati. Am reusit sa avem fotbalisti in devenire, cluburi care ne doresc copiii si parinti care ne multumesc enorm pentru ce facem.

Cu toate acestea insa, fotbalul nostru este, din pacate, printre ultimile interese ale celor care se mai ocupa cu fotbalul, si vreau sa fiu bine inteles, nu al celor din alte sfere de activitate, nu al pensionarilor sau al vaduvelor ci AL CELOR CARE SE OCUPA DE FOTBAL! Suntem extrem de indignati de acest aspect si tare ne-am dori sa ni se mai alature si altii in strigatul nostru de disperare si dezamagire, ba chiar scarba.

Am inceput campionatul si la primul joc am fost iesit pe teren la incalzire, frumos imbracati, cu echipament curat , ba chiar frumos mirositor (spalam echipamentul la spalatorie) si, meciul nu poate incepe… de ce credeti? Pentru ca vine un ,,om de fotbal” si spune ca avem copii dupa certificate galbene si ar trebui sa fie pink si, ne spune articole din regulament cu paragraful aferent.

La urmatorul meci ne prezentam la fel, pregatiti, cu dorinta de a juca, cu acelasi echipament spalat impecabil, cu plasele la porti, cu mamele si fratii in tribuna, cu steagurile si fanioanele pe pozitii, dar… surpriza! Un alt om de fotbal, un alt OBSERVATOR, obsearva ca linia nu are grosimea necesara, nu are personalitate, nu se incadreaza in articolul cutare si cei 22 de jucatori cu rezerve cu tot, cu parinti cu tot cu sustinatori cu tot, pleaca acasa cu un gust amar, cu regrete, cu neimpliniri, pentru ca acesti oameni de fotbal, de fapt niste oameni care au ajuns unde nu le e locul, decid ca acesti copii sa nu joace fotbal, sportul lor preferat pentru care renunta la copilarie sau alte placeri in viata.

Revenim in forta si cu mari sperante la urmatorul meci si… din nou surpriza! Arbitrul ne spune ca numerele de pe tricouri sunt 3D si ei nu au ochelari speciali sa le vada, iar meciul nu se mai joaca.

Mai mult de atat, nu de mult am fost scosi si alungati ca niste infractori de pe un camp,  de pe un teren pe care ne antrenam, tot de ,,oameni de fotbal” care mai si detin echipe de fotbal iar noi jucam pentru ei… ajungand sa ne antrenam in scaieti si balarii dupa cum se poate observa in imaginile de mai jos.

Doamnelor si domnilor, cine mai doreste ca in aceasta tara sa se faca sport, fotbal??? Eu nu stiu, poate voi stiti si imi raspunde si mie cineva pentru ca eu nu mai inteleg nimic. Am ajuns sa nu mai vedem padurea de copaci desi ne dorim si copaci si padure.
Credeti ca mai putem unii sa facem totusi ceva? Daca cineva imi raspunde si intelege frustrarea mea, atunci haideti sa facem ceva.

Va salut ca de obicei cu RESPECT!

Mihai Bulc
Manager CF Academic